Astăzi, 16 ianuarie 2026, la Cimișlia, a avut loc prima ședință din acest an a membrilor OviClust, organizată în cadrul proiectului „Piețe Reziliente și Incluzive în Moldova”, implementat cu sprijinul PNUD.
Întâlnirea a marcat un moment important de start pentru anul 2026, reunind fermieri, procesatori și parteneri ai clusterului într-un dialog deschis despre direcțiile viitoare de dezvoltare. Fermierii au venit la ședință cu numeroase idei, realizări concrete din 2025 și planuri noi, demonstrând maturizarea clusterului și dorința clară de a lucra împreună pentru rezultate mai bune.
🔹 Au fost prezentate rezultatele obținute în anul 2025, precum și planurile de dezvoltare pentru 2026, atât la nivel individual, cât și colectiv.
🔹 Membrii au discutat necesitățile de dezvoltare ale OviClust pentru perioada 2026–2028, identificând idei de proiecte și inițiative care să contribuie la creșterea competitivității fermelor și a sectorului ovi-caprin.
🔹 Un subiect de interes major a fost reorganizarea fermelor și crearea Societăților de Ameliorare, privite ca soluții-cheie pentru îmbunătățirea geneticii și productivității efectivelor - prezentat de dl Oleg Mașner - de la Institutul Ştiinţifico-Practic de Biotehnologii în Zootehnie şi Medicină Veterinară
🔹 A fost analizată actualizarea Foii de parcurs OviClust 2026–2028, precum și oportunitățile oferite în cadrul proiectului PNUD PRIM – etapa II.
🔹 Totodată, participanții au discutat gestionarea eficientă și valorificarea bunurilor comune ale clusterului și au analizat regulamentul intern, ca bază pentru o cooperare mai clară și funcțională.

Prima ședință din 2026 a confirmat că OviClust intră într-o nouă etapă de dezvoltare, cu fermieri activi, implicați și orientați spre soluții, inovație și colaborare.